Aboneaza-te la newsletter

  1. Home
  2. Celebration Weekend
  3. Porto – Degustare de vin la pas
Circuit de zile
  • Aventura / Explorare
  • City Break
  • Cultural
  • Cupluri
  • Europa
  • Portugalia

Porto – Degustare de vin la pas

Si fara a fi iubitor de vin poti indrazni sa iei in piept Douro cu ecluzele lui, sa urci pantele dealurilor inalte de la Pinhao, sa cutreieri viile agatate la milimetru, sa stai pe terasa quintei. Dar daca esti degustator atunci e atunci. Alta viata, alt rai, alte perspective ti se deschid. Ai un bonus pe care numai acum realizezi ca il meriti: vinul de Porto.

 

 

  1. Bucuresti – Porto

    Unde putem avea, la un loc, fiorduri, croaziera, tren de epoca si un vin de nenumarate stele, totul cu o doza de romantism garantata? Visam la un fundal sonor melodios, portugues, intr- un capat de vale cu valente de fiord, valea Douro, imbiati de bautura simbol, vinul de Porto.
    Facem un tur al platoului. In Praca da Lisboa, Torre dos Clerigos ne ademeneste cu cei 76 m inaltime. Una dintre cele mai frumoase librarii din lume, Lello & Irmao, isi prezinta vitraliile, scara si peretii din lemn sculptat. Camara Municipal do Porto, primaria, este urmatoarea destinatie, in capatul bulevardului Avenida dos Aliados. Ne atrage Capela das Almas cu fresce exterioare din faianta azulejos, albastra. Ca sa multumim pe toata lumea, Rua de Santa Catarina, strada de shopping, ne poate primi. Diversitate gasim si in Mercado do Bolhao.

  2. Porto – Valea Douro

    Ne imbarcam pe un vas de croaziera fara sa banuim, sa stim ce ne asteapta. Ne indreptam spre Valea Douro, o minunata introducere in Portugalia rurala, arhaica. Lasam pe dreapta cramele- depozit de vin Porto de la Vila Nova de Gaia. Defileaza, prin fata noastra, poduri, biserici, quintas, pante impadurite, podgorii. Pantele devin tot mai abrupte, inaltimile sunt din ce in ce mai mari. Mai, suntem pe un fiord!? Incercam experienta la ecluze. Trecerea celor 35 m la Carropatelo Dam, una dintre cele mai inalte ecluze din lume, este spectaculoasa. Senzatia, in turnul de beton caruia ii atingem peretii, este unica, nu intr-u-totul linistitoare. Ne intampina Peso da Regua, capitala regiunii producatoare de vin Porto. Aici s-au folosit, pentru prima data in lume, borne de frontiera pentru delimitarea regiunii. Noi ne multumim cu traditionale dulciuri de Regua.
    Din cateva vasle si ceva ore ajungem la Pinhao, destinatia noastra. Dealurile din Alto Douro sunt tapetate cu podgorii. Suntem curiosi sa aflam povestea tinutului. Gazdele ne primesc ca pe niste rude. Primim paine si ulei de masline, cu o friptura posta a mirandesa. Ascultam povesti cu printese maure, cavaleri, vrajitoare. In sfarsit, avem in fata vinul de Porto, rosiatic, rubiniu. Este vin portughez, creat de negustori englezi, secolul XVII. Pentru a rezista transportului vinul a primit ca si conservant brandy. Micile slepuri, rabelos, duceau butoaiele pe rau. O intreaga industrie, o intreaga poveste, o intreaga desfatare de enoteca.

  3. Valea Douro

    Incepem cu ce am sfarsit aseara, vin de Porto. Aperitiv. Primim paine de casa, carnati afumati, branza. De peste drum ni se aduc struguri. Din sala de mese, cu pereti de sticla, privim pana departe intr-o panorama completa. Vita de vie este intinsa pe coamele dealurilor, intrerupta de maslini, migdali. Douro curge linistit, cu ape adanci, in vale. Garduri din lespezi de piatra delimiteaza terase- gradini, in trepte. Flori sunt peste tot. Casa este o combinatie fericita, cu stil, de piatra, lemn si azulejos, de la mobila pana la grinzi. Designul arhaic este impecabil. Inspiram adanc. Avem in fata o alta forma a paradisului.
    Coboram in targ pentru o degustare la Quinta de Bomfim, podgorie si crama din 1896. Suntem sechestrati doua ore. Istoria si tehnologia producerii vinului este sustinuta cu fotografii de secol XIX. Biscoito dea Teixeira separa sortimentele de vin de Porto.
    Drumurile inguste, de o masina, nu iti permit sa fi euforic la volan. Ne asteapta alte incercari, apetisante. Ne multumim cu arroz de cabidela in portii generoase pentru ochi mariti. Carafa de vin de Porto si pao de lo, pandispan traditional, insotesc povestile din seara asta, dansul si cantecele portugheze. Remarcam melodiosul dialect Mirandes. Ne simtim ca acasa.

  4. Pinhao – Valea Douro – Porto

    Nu ne plac despartirile dar ne amagim, pentru moment, cu teoria revenirii. Suntem mai rau decat Adam si Eva cand au fost izgoniti din Rai.
    In gara veche cu personalitate, ne surprinde fresca din azulejos: culesul, stoarcerea strugurilor.
    Ne mai incalzeste gandul ca ne intoarcem in Porto. Incepem vizita cu o pauza de masa, ne face cu ochiul o mancare dietetica, vegetariana 1000%: francesinha. Cu o perspectiva asupra viitorului mult imbunatatita, pornim din statia de metrou Sao Bento. In doi pasi suntem la gara Sao Bento. 20000 de azulejos zugravesc momente de istorie, viata patriarhala, regalitate, transporturi.
    Ne intoarcem spre Ribeirinha, cartierul de pe coasta, cea mai frumoasa parte a orasului. Ne mai oprim la Se Catedral, la care altarul a fost salvat de trupele lui Napoleon, prin vopsire. Suntem intr-un excelent punct de belvedere. Zidurile cetatii, Muralha Fernandina, dovezi ale istoriei, se vad in stanga. Ne lasam dusi la vale, mana in mana, pe stradute pitoresti, spre Douro, spre Praca do Ribeira. Luam o portie de inghetata Santini Porto si una de people- watching. O dupa amiaza perfecta o incheiem cu peticos, tapas in versiune portugheza.
    Suntem nerabdatori si ne multumim, in seara asta cu o respiratie pe una din axele orasului Porto, Sao Bento- Ponte de Luis- Jardin do Morro, in cartierul Gaia. Lumina feerica de pe cele doua maluri se oglindeste ireal in apele raului.

  5. Porto – Bucuresti

    Am reusit un parcurs excelent, divers: croaziera, tren de epoca, Porto, vinarie de Porto. Acesta este rezumatul tehnic.
    Practic suntem inca anesteziati de atmosfera si frumusetea locurilor si oamenilor pe care i-am parasit. Valea Douro ne-a transmis doua mesaje: sa revenim, sa cautam in colturile Europei astfel de locuri unde magnificul este concentrat pe o vale.

  • Servicii incluse

    • Transport avion Lufthansa din Bucuresti
    • Cazare 4 nopti, loc in camera dubla
    • Mic dejun
    • Tren Pinhao – Valea Douro – Porto
  • Servicii neincluse

    • Asigurarile medicale si storno
    • Eventuale extraservicii nementionate la capitolul Include
Pret
de la 610 Euro / Persoana
Perioada: 28.09 – 02.10.2017

Rezerva vacanta

  • HOTEL DA BOLSA 3*

    Rezerva vacanta

    Hotel da Bolsa este situat in cartierul istoric Ribeira din orasul Porto, la numai 100 de metri de cladirea in stil neoclasic Palácio da Bolsa (Palatul Bursei de Valori). Multe dintre obiectivele istorice ale orasului Porto, cum ar fi catedrala Sé Do Porto și podul cu etaj Dom Luis peste raul Douro, se afla la cativa pasi de hotel.

    Facilitati

    • Wi-Fi
    • Serviciu de inchiriere biciclete
    • Bar
    • Serviciu de babysitting
    • 24h Front desk

  • LBV HOUSE 3*

    Rezerva vacanta

    Modernul LBV House Hotel este situat in centrul regiunii de vin Alto Douro. Bucurandu-se de o vedere panoramica peste raul Douro, hotelul elegant este proiectat pentru a se potrivi perfect in mediul rural inconjurator .

    Facilitati

    • Wi-Fi
    • Piscina exterioara
    • Terasa
    • Bar
    • 24h Front desk

 

Recomandat pentru:
  • Cupluri
  • Grupuri de prieteni
  • Pasionati de vinuri